Depunerea declarației. Verificare depunere.
Înainte de depunere, verifică declarația:
- Pentru declarațiile până în 2025 (PDF inteligent): verifică datele din formularul PDF de la ANAF și apasă butonul de validare din formular (după validare, butonul verde devine albastru), apoi salvează formularul și închide-l.
- Pentru declarațiile din 2026 încolo, verificarea se face în ContApp: în fereastra „Descarcă” apeși „Deschide PDF” și verifici datele, iar dacă sunt corecte apeși săgeata de lângă buton și alegi „Descarcă PDF” sau „Descarcă XML”.
Sunt mai multe metode pentru depunerea declarației:
- depunere în SPV-ul deschis pe CNP, calea recomandată - detalii aici despre acest SPV;
- depunere pe e-guvernare - cu semnătură digitală proprie;
- depunere prin împuternicit - are nevoie de procură notarială de la tine;
- depunere la ghișeu;
- depunere prin poștă cu confirmare de primire;
Ghidul din aplicație
Pentru declarațiile din 2026 încolo, fereastra „Descarcă” din ContApp îți arată aceiași pași, ca listă numerotată: verifici și descarci declarația, o depui în SPV, verifici recipisa la Mesaje și plătești obligațiile. Butonul „Întrebări frecvente” din subsolul ferestrei te duce la răspunsurile la cele mai dese întrebări.
Depunerea Declarației unice
Pentru depunerea Declarației Unice apasă aici și completează câmpurile cu:
- numele de utilizator cu care te-ai înregistrat;
- parola setată la înregistrare;
- un cod pe care ANAF ți-l trimite pe email și care este valabil doar 5 minute.
În pagina afișată încarcă declarația descărcată din ContApp (pentru anii până în 2025, PDF-ul validat și salvat).
Verificarea depunerii corecte a declarației unice
După ce depui declarația, descarcă și verifică recipisa de depunere.
În secțiunea Mesaje din SPV găsești recipisa declarației. Ea nu trebuie să conțină erori.
Ca să intri în Spațiul Privat Virtual, apasă aici. Folosești aceleași date ca mai sus.
Dacă recipisa are erori, declarația nu se consideră depusă. Corectează erorile din declarație și încarc-o din nou.
Dacă recipisa nu are erori, declarația se consideră depusă. Salvează recipisa lângă declarație: este dovada depunerii.

Depunerea declarației cu certificat digital calificat
Deși nu este obligatoriu, Declarația Unică se poate depune și pe portalul e-guvernare.ro, dacă ai un certificat digital calificat.
Procedura este mai greoaie și nu o recomandăm.
Depunerea cu certificat digital calificat presupune achiziția unui certificat digital de la unul dintre furnizorii de certificate și înregistrarea acestuia la ANAF prin formularul 150.
Împuternicirea unei persoane pentru a depune declarații
O altă cale de a depune declarații (inclusiv Declarația Unică) este prin împuternicirea unei persoane care deține un certificat digital calificat.
Această persoană anunță ANAF că deține împuternicirea ta și ANAF permite depunerea declarațiilor în numele tău de către persoana împuternicită. Dacă ai un contabil, care se ocupă de afacerea ta, probabil l-ai împuternicit deja să depună declarația în numele tău.
Vezi și: Descărcare Declarația Unică.