Produse și Servicii

Accesează Produse

Secțiunea Produse îți permite să gestionezi catalogul de produse și servicii pe care compania ta le oferă pe profilul tău public din ContApp.

Secțiunea Produse

Adăugare produs

Înainte să adaugi primul produs, ai nevoie de cel puțin un articol de venituri (Vânzări → Facturare → Articole venituri). Dacă nu ai unul, ContApp te duce automat la pagina în care îl creezi. Articolul ales apare pe factura emisă clientului.

Tot înainte de primul produs, Termenii și Condițiile și Politica de Confidențialitate trebuie să fie confirmate în CRM → Profil vânzări (vezi Documente legale). Dacă nu sunt, aplicația te întoarce la Profil vânzări cu mesajul „Politica de confidențialitate precum și termenii și condițiile trebuie să fie confirmate”.

Apasă butonul Adaugă, ultimul din dreapta barei de unelte a tabelului de produse.

Butonul Adaugă apare doar pentru vânzătorii independenți. Dacă ești Partener ContApp, în locul lui ai butonul Serviciile mele, din care te înscrii la serviciile standard ContApp — vezi Înscrierea la servicii.

Buton adăugare produs

Secțiunea „General”:

  • Titlu - Numele produsului; din el se creează automat adresa paginii produsului;
  • Categorii - Selectează una sau mai multe categorii;
  • Text buton adăugare în coș - Personalizează textul butonului „Adaugă în coș";
  • Stoc - Cantitatea disponibilă (sau lasă gol pentru „Nelimitat");
  • Articol factură - Alege articolul care va fi pus pe factură.
Datele generale

Secțiunea „Descriere” (descrierile lungi folosesc editorul de text, cu titluri, liste, link și „Șterge formatarea”):

  • Text banner - Un mesaj scurt evidențiat pe produs (de exemplu: „Ofertă de lansare”);
  • Descriere preview - Textul scurt de pe cardul produsului din listă;
  • Descriere scurtă - Rezumat scurt, afișat în listări;
  • Descriere - Descriere detaliată.
Descriere produs

Secțiunea „SEO” (cum apare produsul în Google):

  • Slug - Partea de la finalul adresei paginii produsului; se completează automat din titlu, de obicei nu trebuie s-o schimbi;
  • Cuvinte cheie - Acestea sunt generate automat din titlu;
  • Descriere SEO - Text optimizat pentru motoarele de căutare.
SEO produs

Secțiunea „Prețuri”: fiecare variație de preț este un bloc numerotat, cu Tip preț, Preț, Preț vechi și comutatorul Implicit. Sub fiecare variație ai „Link pentru adăugare în coș”, cu buton de copiere:

  • Tip preț - Alegi „o dată” (plată unică), „/ lună” sau „/ an” (abonament cu plată recurentă);
  • Preț - Prețul curent de vânzare;
  • Preț vechi - Prețul anterior (afișat tăiat, pentru reduceri).

Notă: Nu poți adăuga două variații cu aceeași frecvență și nici nu poți combina, în același produs, o plată unică („o dată”) cu un abonament („/ lună” sau „/ an”). Pentru fiecare variantă creezi un produs separat.

Prețuri produs

Imagini:

Poți încărca mai multe imagini pentru fiecare produs: le tragi în zona de încărcare din secțiunea „Imagini” (sau le alegi). Imaginile apar ca grilă și sunt afișate în galeria produsului, pe pagina lui publică.

Pentru a elimina o imagine, apasă „Șterge” sub imaginea respectivă.

Imagini produs

Vizibilitate și Linkuri

  • Activ - Produsele active apar pe profilul tău public și pot fi adăugate în coș. Asigură-te că toate detaliile sunt corecte;
  • Ascuns din listări - Produsul nu apare în lista ta de produse de pe profil, dar pagina lui rămâne accesibilă prin link direct. Când bifezi această opțiune, câmpul „Ordine de apariție” dispare, pentru că nu mai e nevoie de el;
  • Ordine de apariție - Stabilește locul produsului în listă: un produs cu număr mai mare apare înaintea unuia cu număr mai mic;
  • Produs extern - Produsul are o pagină de prezentare pe toată lățimea, fără preț și fără coș; în listă apare un link „Vezi detalii”;
  • Link prezentare produs - Dacă introduci aici un link, acesta va fi folosit ca o pagină externă de prezentare a produsului;
  • Produs redirecționat - Link-ul produsului redirecționează către un nou link. Când bifezi, apare câmpul Link redirecționare produs, în care pui adresa nouă. Un produs redirecționat nu mai poate fi adăugat în coș.
Opțiuni produs

COD QR

Pentru produsele care pot fi vândute direct, poți genera un cod QR care redirecționează clienții direct la pagina produsului.

Codul este generat după salvarea unui produs adăugat.

Codul poate fi descărcat din cardul „Cod QR” al produsului („Descarcă cod QR”, sau „Descarcă cod QR (PDF)” cu numărul de coduri pe pagină ales de tine) ori din lista produselor, cu iconița QR („Download QR”) de pe rând.

Cod QR din detalii produs
Cod QR din lista produse

Salvarea produsului

Butoanele Salvează și Renunță la modificări stau în bara fixă din josul formularului, oricât derulezi; poți salva și cu Ctrl+S / ⌘S. Dacă pleci de pe pagină cu modificări nesalvate, aplicația te întreabă înainte.

Bune practici

  • Adaugă imagini de calitate pentru produsele tale;
  • Folosește prețul vechi pentru a evidenția reducerile;
  • Folosește Ordine de apariție ca să-ți pui produsele cele mai căutate primele în listă.

Vezi și: Configurare discount-uri.

Ți-am răspuns la întrebare? Mulțumim pentru părere A apărut o problemă la trimiterea feedbackului dvs. Vă rugăm să încercați din nou mai târziu.

Încă ai nevoie de ajutor? Contactează-ne! Contactează-ne!